Simbol national, drapelul care i-a insufletit pe romani in momente grele de lupta, dar si de bucurie, este sarbatorit in fiecare an in data de 26 iunie. Data a fost aleasa in amintirea zilei cand, in timpul Revolutiei de la 1848, tricolorul rosu-galben-albastru a fost adoptat ca simbol al natiunii romane.
Drapelul Romaniei poate fi arborat oricand, fara constrangeri, de persoane fizice la domiciliul sau resedinta lor, sau de persoane juridice la sediile acestora.
Ziua Drapelului National a fost instituita pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, cand Guvernul revolutionar a decretat ca Tricolorul – rosu, galben si albastru – sa reprezinte steagul national al tuturor romanilor; cele trei culori impartite in mod egal reprezinta principiul egalitatii, orientarea culorilor in sus semnifica verticalitatea, cifra trei este numarul perfect.
Pe langa tara noastra mai exista alte trei tari europene traditionale cu steagul tripartit in mod egal si vertical: Franta, Italia si Belgia.
Drapelul national al Romaniei este un tricolor cu benzi verticale, incepand de la lance, albastru, galben si rosu. Are o proportie de 2:3 intre latime si lungime.
Drapelul este foarte asemanator cu drapelul civil al Andorrei si cel de stat al Ciadului, neavand insa nici o legatura cu acestea. Asemanarea cu drapelul Ciadului, care difera de drapelul romanesc doar prin nuanta usor mai inchisa a fasiei albastre (indigo, in loc de cobalt la noi), a starnit discutii la nivel international. Ambasada Ciadului de la Moscova a inaintat Organizatiei Natiunilor Unite un protest oficial, prin care cerea ca drapelul Romaniei sa nu mai fie arborat la ONU.
Tricolorul romanesc este de asemena inrudit cu cel al Republicii Moldova, acesta din urma avand insa o proportie diferita (1:2 in loc de 2:3 la noi), un albastru mai deschis („de Voronet”) si stema tarii in centru.